Ieri am ascultat linistea pe un camp necalcat de picior de om si m-am oprit sa ascult si sa simt mirosul de camp neatins. Interesant cu linistea...in oras ma plang de galagie si mai ales de urletul sirenelor de ambulante sau politie sau pompieri sau claxoane si ma "urc pe pereti" din cauza lor, insa recent pentru mine s-a schimbat semnificatia sunetului de la sirena ambulantei pentru ca o data, prima data in viata mea, sunetul era pentru mine si era sunetul salvarii in adevaratul sens. Si acum ma streseaza zgomotul, dar trimit un gand si o rugaciune pentru cei carora le e destinat...
In liniste insa ce e de facut, cum ne bucuram de ea, de ce fugim de ea, stim sa o ascultam?
In campul meu in degrade de verde si galben pai linistea era la ea acasa si am primit-o...sa-mi umple inima
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
4 comentarii:
E placut sa lasi linistea sa te cuprinda pentru ca e face loc pentru vocea noastra interioara. Cea ca re ne indeamna sa actionam sau sa meditam. Sunetul sirenelor pot fi inclusiv mici remaindere care ne aduc aminte ca suntem energii efemere pe un camp efemer.
Una dintre dorintele mele e sa urc intr-un varf de deal, sa existe un copac acolo si eu sa stau sub el si sa nu fac NIMIC :)Imi lipseste linistea...imi lipseste statul in ploaie si aerul curat. Linistea are culoare aramie, la fel ca si cerul la apus si consistenta de miere :)
Da Bogdan, e un reminder bun si o invitatie in acelasi timp la bucurie...bucurie pentru acum
Ralucu, ce frumoasa imaginea ta despre liniste :)
Trimiteți un comentariu